Experiența noastra în Timișoara s-a încheiat duminică cu participarea la sfânta liturghie a comunității din parohia romano-catolică Millennium unde ne-am întâlnit cu kolpingiști și ne-am bucurat de salutul și încurajarea părintelui paroh. După amiaza de duminică ne-am petrecut-o în familia Gabor. Am lăsat în spate experiența din Timișoara cu promisiune că ne vom întoarce mereu cu bucurie în acest frumos oraș alături de minunații noștri prieteni.

În drum spre casa Kolping din Rusca Montana ne-am oprit in centrul orașului Lugoj. Aici am improvizat un mic spectacol de cântece și dansuri chiar în centrul orașului. Cu toții am dansat, dar momentele cu adevărat speciale au fost susținute de către Rareș Ruxandu, Iulia Gabor și Alexandra Vîntură.

Reîntâlnirea cu casa Kolping din Rusca Montana a fost o mare bucurie pentru noi. O casă specială, primitoare care are mereu o poveste de spus într-un cadru atât de frumos oferit această regiune muntoasă.

Luni a fost zi în care ne-am dorit să vizităm Dunărea. Am plecat spre Orșova, ne-am plimbat cu șalupa pe Dunăre, trăind o experiență unică. Mergând pe cursul Dunării până la Moldova Nouă, continuând spre Oravița, Reșița, Caransebeș, am revenit la Rusca Montana.

Marți am plecat spre casă, dar în drumul nostru, ne-am oprit la Castelul Huniazilor din Hunedoara, iar apoi, ca o încununare a experienței noastre, am vizitat Transfăgărășanul.

Mulțumim tuturor prietenilor din Timișoara și Rusca Montana pentru că ne-au sprijinit și au făcut posibilă această excursie!

Vă așteptăm cu drag și pe voi la Oituz! 

Corneliu Bulai

septembrie, 2021

Tinerii Kolping: implicare - speranță - bucurie

Tinerii voluntari ai Centrului Educațional Kolping din Oituz au fost și în acest an la înălțime în special prin ajutorul și implicarea în activitatea Școlii de vară desfășurată în perioada iulie – august 2021. Zi de zi, ei au fost de ajutor la fiecare grupă, aducând acea energie atât de necesară în lucrul cu copiii.

Organizația Kolping din România prin acțiuni la nivel central, regional și local încurajează și sprijină implicarea tinerilor ca o formă de responsabilitate pentru viitor.

După o vară lungă și activă, 15 tineri voluntari din Oituz au beneficiat, în perioada 1 -7 septembrie, de o mică excursie ca mulțumire pentru sprijinul lor.

Am  început cu vizitarea Hotelului  Kolping din Brașov și  a centrului istoric din Sibiu. Drumul a continuat până la Timișoara unde am rămas pentru 4 zile. Am vizitat frumusețile turistice ale orașului, ne-am întâlnit cu prietenii din Kolping România și ne-am bucurat de o experiență foarte frumoasă în acest oraș. Miriam Sabău o tânără kolpingistă din Timișoara a fost alături de noi și ne-a însoțit în vizitarea orașului. Vineri și sâmbătă, respectiv 3 și 4 septembrie, am ajutat la curățenie în șantierul viitoarei Case a Calfelor, un proiect mare și frumos care va avea deschiderea și sfințirea în data de 30 octombrie 2021. Ne-am bucurat că am oferit o mână de ajutor chiar și pentru 2 zile.

Mulțumiri sincere domnului Eduard Dobre pentru că mereu a fost și este alături de tineri, Bernadetei Ursan pentru disponibilitate și deschidere, familiei Diaconescu din Asociația Familia Kolping greco-catolică „Sf. Maria” Timișoara care ne-a pregătit acolo pe șantier un gulaș foarte gustos.


Zi după zi, eram mai încrezători, bucuria din ochii copiilor ne dădea curaj că va fi bine. În ianuarie 2017 erau în programul nostru 30 de copii, iar la prima Școală de vară au fost 40 de copii.

Copiii au descoperit la Kolping o casă primitoare, o atmosferă plăcută, o masă bună și sănătoasă, dar și o relație de prietenie care îți dă aripi să poți visa.

Echipa lucrătorilor de la Kolping s-a mărit, tinerii voluntari și-au făcut simțită prezența, iar activitățile centrului s-au diversificat: întâlniri de formare pentru tineri și pentru adulți, cursuri extrașcolare, concursuri, acțiuni caritabile pentru familiile din localitate, evenimente găzduite, oaspeți importanți care ne-au trecut pragul.

Încet-încet, Centrul Educațional a devenit un reper important pentru comunitate, ne-am extins și cu o nouă clădire(Atelierul), și cu locul de joacă, un spațiu care a devenit punctul de atracție principal pentru copii. Începuseră să sosească copii și din alte localități, Bogdănești, Onești, totul începea să se contureze mult mai bine.

Meritul pentru această frumoasă creștere a fost al întregii echipe care a lucrat în fiecare zi: coordonatorul centrului, domnul Valentin Iojă pentru treburile tehnice, Violeta Eghet pentru activitățile educative, echipa educatorilor, bucătăria, curățenia casei, voluntari, colegii din biroul Kolping România de la Brașov și Timișoara.

Vârful activităților centrului a fost atins în perioada pandemiei 2020 - 2021 când am putut ajuta copiii pentru școala on line, dar am și organizat multe evenimente caritabile și activități diverse pentru bucuria și buna educație a copiilor. Școala de vară 2021 a adus la Oituz peste 100 de copii în fiecare zi, timp de 8 săptămâni, 9 ore zilnic și activități dintre cele mai diverse și spectaculoase.Mulțumim lui Dumnezeu pentru acești 5 ani, mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat, care au lucrat alături de noi și  promitem că vom merge mai departe cu încredere și speranță.

Corneliu Bulai

3 septembrie, 2021

Centrul Educațional Kolping Oituz – Aniversare 5 ani

În urmă cu 5 ani, în 2016, în a treia zi a lui septembrie, într-o atmosferă plină de emoție, în prezența oficialităților, prietenilor, donatorilor, a fost sfințită clădirea Centrului Educațional Kolping din Oituz. O casă nouă, un proiect nou, construit ca un simbol al solidarității Kolping cu scopul de a sprijini educația copiilor și de a dinamiza spiritul comunității din Oituz.  Un moment plin de bucurie și speranță, dar și un moment în care întrebările referitoare la viitor erau cumva firești: Cum va fi? Câți copii? Cine va lucra? Cum se va finanța totul?  

Aveam o casă nouă, modernă, aveam încrederea și sprijinul organizației centrale Kolping, aveam încurajările și încrederea familiei Johannes și Regina Schmitt care a inițiat acest proiect și a donatorilor Kolping din Elveția, Germania, Austria, Luxemburg. Ce urma?Am tras aer în piept, am făcut o rugăciune la Dumnezeu și am pornit la drum. Startul a fost timid, cu 20 de copii proveniți din familii nevoiașe, copii care după orele de școală veneau la noi, primeau o masă caldă, sprijin la teme și diferite ateliere pentru dezvoltare personală.

În decembrie 2016, a fost prima sărbătoare a Crăciunului împreună cu copiii și prima vizită a Moșului prin prezența unei delegații din Germania, Familia Kolping Werpeloh care a adus cadouri pentru copii și alte lucruri utile pentru casă.


Mulțumim copiilor participanți, mulțumim părinților și în mod deosebit doamnei Alinei Piștea și voluntarilor care au ajutat la buna organizare a acestei tabere.

Centrul Educațional propune și alte tabere pentru copii cum ar fi: tabăra pentru micii cercetași, tabăra piticilor care sunt promovate pe pagina de internet educational.kolping.ro dar și pe facebook.

Pe parcursul verii, 5 iulie – 27 august avem Școala de vară unde de 4 ani foarte mulți copii se distrează și învață, leagă prietenii și își petrec vacanța într-un mod plăcut și educativ.

Corneliu Bulai

mai, 2021

Tabără de pictură pentru copii "Micul Picasso"

„Fiecare copil este un artist. Provocarea este cum să rămână un artist și după ce va crește și va fi adult.”

(Pablo Picasso, pictor, 1881 - 1973)

            Conștentizând importanța educației artistice, a cultivării bunului gust încă de la vârsta copilăriei, Centrul Educațional Kolping din Oituz a propus copiilor o tabără de pictură pentru începători. Tabăra a fost organizată în 3 întâlniri(în lunile martie, aprilie si mai). Coordonatoarea artistică și pedagogică a acestei tabere a fost cu multă pricepere Alina Piștea. Au participat un număr de 17 copii cu vârsta între 4 – 7 ani. Copiii participanți au avut posibilitatea să cunoască și să exerseze primii pași, regulile de bază și chiar tainele acestei deosebite arte care este pictura.             

Copiii au beneficiat la Kolping de toate condițiile pentru a lucra. Cu ajutorul domnului Valentin Ioja am realizat  șevalete pentru copii ceea ce a făcut ca fiecare să se simtă ca un mic artist. Considerăm că aceste exerciții artistice sunt benefice copiilor care vor dori să aprofundeze domeniul educației plastice, dar și pentru ceilalți care vor aduce în viața lor culoare și armonie a într-o realitate plină de kitsch-uri.


Această acțiune caritabilă a fost posibilă cu sprijinul tinerilor voluntari Kolping, al părinților copiilor de la Kolping și al altor donatori care au răspuns cu bucurie invitației noastre. Dacă la început noi ne-am propus să colectăm 50 de cozonaci, la final am avut 150 de cozonaci, lucru care ne-a bucurat și responsabilizat.

Deplasarea la București a fost și un prilej pentru tinerii voluntari de a se întâlni  cu Arhiepiscopul romano catolic de București, Preasfințitul Aurel Percă caruia i-am povestit despre această acțiune, dar și despre munca noastră de la Oituz.

Pentru o parte dintre tinerii voluntari a fost și prima vizită în București de aceea am profitat de această ocazie pentru a vizita câteva obiective turistice din capitala noastră.

Mulțumim mult voluntarilor, părinților de la Kolping și tuturor donatorilor pentru sprijinul acordat. Mulțumim si Fraților Capucini din Onești care ne-au ajutat cu un microbuz pentru a realiza transportul până la București, personalului din Centrul „Sfântul Francisc de Assisi” și în mod special domnului Radu Cata pentru invitația de a ajuta acești oameni.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Corneliu Bulai

aprilie, 2021

Cozonaci și ouă roșii pentru oamenii străzii

O acțiune foarte frumoasă și de suflet am desfășurat împreună cu tinerii voluntari ai Centrului Educațional Kolping din Oituz în Vinerea Mare a Paștelui ortodox.

Dacă anul trecut în 2020, am oferit 100 de cozonaci personalului medical din Onești care luptau în prima linie în combaterea pandemiei, anul acesta am ales să oferim cozonaci oamenilor străzii din București. Centrul de zi „Sfântul Francisc de Assisi” care aparține Primăriei Capitalei primește zilnic oamenii străzii, oferindu-le posibilitatea să facă un duș, să își schimbe hainele, să mănânce masa de prânz, să participe la diferite ateliere; apoi, din păcate, ei sunt nevoiți să se întoarcă înapoi în stradă. Am reușit să oferim cozonaci și la centrul „Supa comunitară” și la un adăpost pentru femeile abuzate.


Personal imediat după terminarea facultății, am simțit o chemare pentru sprijinirea învățământului în limba maghiară din Moldova, dar în același timp, am vrut să ofer mai întâi din cele învățate celor de acasă. Dar, ca profesor la început, mi-a fost destul de dificil să obțin un post final (titular) și mi-a fost foarte greu până când am ajuns să cunosc o clasă, să mă integrez într-o comunitate de muncă, să stabilesc o relație confidențială cu părinții copiilor, un alt an școlar și un alt mediu. După ce a trebuit să-mi iau rămas bun de la a treia școală, mi-am dat seama că sunt destui profesori acasă, de ce să nu merg într-un loc unde au mai multă nevoie de mine? Și așa s-a întâmplat că împreună cu colega mea Ildikó am ales predarea limbii maghiare în Moldova, deși nu aveam nicio idee despre cum v-a fi.

Am venit la Oituz și mai întâi de toate, trebuie să știm despre acest sat că în anul școlar anterior a existat un experiment în inițierea învățământului maghiar, doar că Oituz nu a avut cu adevărat o tradiție în învățământul maghiar la fel ca în alte sate. Iar starea limbii maghiare/ ceangăiești a celor mai în vârstă este foarte frumoasă, majoritatea părinților nu mai folosesc cu adevărat limba maghiară acasă, astfel încât copiii fie știu foarte puțin, fie nu știu nimic în limba maghiară. Deoarece nu exista o casă maghiară în acest sat, Centrul Educațional Kolping a devenit locul nostru temporar de reședință și locul de învățământ. Avem aici un spațiu frumos, condiții, prietenia și sprijinul tuturor. De asemenea, Kolping ne-a ajutat să luăm contact cu copiii care fuseseră acolo înainte, dar au existat și cazuri în care noi i-am chemat pe copiii care se jucau pe drumurile satului. Sincer, nu știu ce impresie și-au făcut acești copii la început despre noi dar, încă zâmbesc de multe ori de modul în care am început să-i învățăm limba maghiară.

martie, 2021

Sprijinim diversitatea culturală

Începând cu septembrie 2020 în cadrul Centrului de la Oituz își desfășoară activitatea un proiect cultural și educațional implementat de către Asociația Ceangăilor din Moldova. Kolping a pus la dispoziția proiectului cazarea educatorilor, un spațiu și o grupă de 15 copii din localitate care beneficiază de o masă caldă în fiecare zi, activități educaționale, instrumente muzicale și lecții de învățare a limbii maghiare.

Numele meu este Antal Réka sunt educator și împreună cu colega mea Ferencz Ildikó lucrăm în fiecare zi la Oituz pentru acest frumos proiect. Înființarea Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM) datează din anii 1990. Asociația s-a mutat de la Sfântu Gheorghe la Bacău în 1997, iar din 2000 predarea limbii maghiare a fost organizată în mai multe sate  din județul Bacău. Inițial, predarea limbii maghiare a avut loc doar ca activitate extrașcolară, apoi în unele sate au fost introduse ore de limbă maghiară și în școlile de stat. Pe lângă predarea limbii, muzicienii și păstrătorii de tradiții predau muzică, cântece și dansuri.


Aș minți dacă aș spune că copiii sunt foarte entuziasmați să învețe limba maghiară. Pentru că nu. Un copil ceangău nu prea este interesat să învețe limba maghiară. Acum poate apărea întrebarea, care este sensul Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova, dar aș răspunde la această întrebare: nu este vorba doar de predarea limbii maghiare. Este vorba și despre faptul că copilul aparține unei comunități. Vor fi membrii al unei comunități care îi vor însoți și v-a ajuta pe parcursul studiilor într-o serie de domenii, nu numai la liceul, ci și în anii universitari. Iar dacă copilul vrea să dea înapoi ceea ce a învățat, Asociația îi poate oferi și un loc de muncă.

Este nevoie de mai mult? AMCM îi susține pe elevi pe tot parcursul învățământului. Și pe lângă toate acestea, elevul poate dezvolta limba maghiară la nivelul limbii materne. Mai pe scurt, limba, cântecele și dansurile lor continuă să trăiască. Deoarece predarea limbii maghiare abia a început în Oituz, suntem încă puțin departe de a spune că ar putea exista elevi din Oituz care vor continua liceul în limba maghiară la Miercurea Ciuc, dar cred că este deja un scop și o realizare frumoasă faptul că copiii acceptă învățarea limbii maghiare. De exemplu, a fost o fetiță care nu era înainte interesată acasă să învețe limba maghiară, dar de când ne-a cunocut și a început să vină la noi, este mai interesată de a învăța limba, întrebându-i pe părinți cum sunt anumite cuvinte în maghiară. Una dintre cele mai mari dificultăți în acest caz este cum să predai limba maghiară. Aici mă gândesc exact cum să predau limba maghiară într-un mod în care nu se mai poate spune că este limba maternă a copiilor. Această situație educațională specială a necesitat ingeniozitatea profesorilor. Ne-am gândit mult la cum să începem, cu ce metode și instrumente și ce să-i învățăm pe copii. Mai presus de toate, am considerat că jocurile sunt importante, astfel încât copiii să adore să vină la noi și în același timp să nu observe că vin să învețe.

Așa că am început pe calea educației experiențiale. Consider că jocurile experiențiale ajută și la dezvoltarea limbajului.Copiii vin la noi din familii diferite, dar un lucru este sigur: Kolping este unul dintre locurile care le oferă siguranță. Ei vin aici într-un loc cald, li se oferă mâncare și pe lângă toate acestea, încercăm evident să venim cu activități care îi vor ajuta să-și dezvolte personalitatea. Cred că este o mare nevoie de acest lucru, pentru a învăța lucruri de bază. Și aici mă gândesc cu adevărat la cele mai simple lucruri: spălarea mâinilor, igienă, forme de salut, regulile de bază ale existenței într-o comunitate. 

Educatori

Ferencz Ildikó

Antal Réka


Centrul Educațional Kolping din Oituz va avea onoarea și responsabilitatea de a fi parte a acestui proiect și va prezenta POVESTEA pentru copii, în fiecare seară de la ora 19.30.

Este o mare bucurie pentru noi că această inițiativă pornită exact acum un an de zile ca sprijin și alinare pentru copiii care din cauza pandemiei au rămas în casă a trecut la un alt nivel si va fi ascultată de mai mulți copii.

Mulțumim echipei ERCIS FM pentru încredere și invitație!

martie, 2021

Povestea de seară la ERCIS FM

Primăvara aduce vești bune pentru credincioșii catolici din Moldova. Va fi lansat ERCIS FM, postul de radio al Diecezei Romano-Catolice de Iași, în ziua de 19 martie 2021, în sărbătoarea Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale, sub a cărui protecție a fost pus de către Papa Francisc și acest an.

Lansarea oficială a fost oficializată marți 2 martie, la întâlnirea organizată în Aula „Anton Durcovici”, de la subsolul Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, în prezența PS Iosif Păuleț, episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iași, și a PS Petru Gherghel, episcop emerit, și a echipei ERCIS FM, atât prezentă fizic, cât și on-line.



Centrul Educațional Kolping din Oituz a inceput o acțiune de ajutorare pentru copiii nevoiași din localitate. Avem 10 tablete din proiectul RURAL UP care s-a desfășurat în acest an cu tinerii din Asociația Kolping Moldova și ne-am apucat de treabă. Kolping oferă pentru acești copii spațiu primitor, conexiunea la internet și cele 10 tablete pentru 10 copii nevoiași. Pentru ei este important acest ajutor, iar noi îl oferim cu bucurie în limita

posibilităților. Pare incredibil, dar după momentul anunțului, au venit 25 de copii care aveau aceeași nevoie și asta ne-a pus în dificultate pentru că nu am putut să îi ajutăm pe toți de aceea căutăm în continuare donatori pentru încă 10-15 tablete și căști audio pentru fiecare copil.

Important de menționat este și sprijinul voluntarilor, tineri din clasele 7 și 8 care au programat un orar pe zile și vin să ne ajute cu problemele de conectare și rezolvare a micilor imperfecțiuni tehnice. Nu este cea mai plăcută situație, nu știm cât de eficient este acest tip de școală on line pentru copiii din școala primară, dar știm că in vremurile actuale este o șansă pentru acești copii să beneficieze de acces la educație pentru viitorul

lor și al societății noastre.

noiembrie, 2020

Școala on line la Oituz

Semnele timpului o să vă arate ce aveți de făcut”, Adolph Kolping

Lumea traversează o perioadă foarte dificilă din foarte multe puncte de vedere. Dar

oare care timpuri nu au fost dificile pentru omenire? În această perioadă, când toate școlile din România sunt închise din cauza pandemiei, copiii sunt invitați să participe la ore on line. Mulți copii au posibilitatea unei tablete și o calitate bună a internetului, dar mulți nu au această posibilitate. Guvernul întârzie procedurile pentru ca acești copii să fie ajutați și atunci apare o mare frustarare și neliniște pentru că ei  nu pot participa împreună cu toți colegii la ore, chiar și on line, și nu acces la educație și formare existând pericolul unor goluri de nerecuperat în acumulările lor educaționale.



Pentru această inițiativă specială era nevoie de o lansare specială. Voluntarii au propus realizarea unui flashmob, JERUSALEMA,  la dans fiind invitați tinerii si copiii din Oituz.            

Grupul de tineri voluntari Kolping coordonați de către Violeta Eghet doresc prin activitățile propuse să încurajeze implicarea tuturor in actiuni caritabile, conștientizarea că în aceste vremuri grele solidaritatea și atenția pentru cei aflați în suferință trebuie să reprezinte expresia concretă a credinței noastre creștine.

octombrie, 2020

Oituz – Banca de alimente pentru nevoiași

Tinerii voluntari Kolping din comuna Oituz au demarat sâmbătă, 17 octombrie o nouă acțiune caritabilă dedicată persoanelor nevoiașe din localitate. S-a identificat o cabină telefonică veche și abandonată, a fost reparată și transformată într-un spațiu de colectare a alimentelor.             

Fiecare oituzean este invitat să doneze alimente neperisabile, iar persoanele nevoiașe vor putea să se servească cu alimente sau echipele de voluntari vor distribui pachete cu alimente la sfârșit de săptămână bătrânilor singuri, bolnavilor, familiilor nevoiașe cu copii.



Nu este o misiune ușoară și suntem conștienți că acest an este o adevărată provocare pentru lucrul cu copiii, dar avem încredere că prin organizare și buna asimilare a regulilor de igienă vom reuși împreună să depășim aceste vremuri grele.

Și în acest an Organizația Kolping își asumă responsabilitatea sprijinirii unui număr de 15 copii care provin din familii nevoiașe, pe care dorim să îi ajutăm oferindu-le o masă caldă, ajutor la teme și participarea la diferite activități recreative.

Alături de noi sunt, ca întotdeauna, tinerii voluntari. O parte dintre ei au fost și anul trecut, dar avem și voluntari noi care doresc să ne fie alături în munca cu copiii.

Chiar dacă aceste vremuri sunt grele și pandemia ne-a schimbat felul de a ne organiza activitățile, bucuria copiilor a rămas la fel și asta ne motivează în fiecare zi.

septembrie, 2020

Responsabilitatea și bucuria educării copiilor

După o vară plină în care s-au desfășurat zilnic activități de vacanță , Centrul Educațional și-a deschis porțile pentru un nou an școlar. Din 15 septembrie 45 de copii din Oituz și din Onești sunt înscriși în cadrul proiectului nostru.

Noutatea este că am format o grupă de copii cu vârste între 3 si 5 ani cu program prelungit, de la 08.00 la ora 16.00. Mulți dintre copiii care au experimentat veselia de la Kolping în această vară au dorit să se întoarcă, iar acest lucru ne bucură și ne responsabilizează.



Dincolo de toate aceste obstacole, programul Școlii de vară este foarte variat și plin de surprize plăcute: dansuri, ateliere de lucru, jocuri sportive, vizite în localitate, lucru în atelierul de tâmplărie, teme de vacanță, dar și ora de lectură pentru copiii mai mari; o descătușare de bucurie pentru copiii care au fost nevoiți să stea în casă atât de mult timp.

Violeta coordonează grupa piticilor, iar Roxana grupa înțelepților (copiii mai mari). Alături de educatori sunt, bineînțeles, 6 tineri voluntari care ne sunt de mare ajutor în munca cu copiii.

Ne dorim cu toții ca această perioadă să decurgă fără probleme deosebite și toată această experiență să fie o amintire frumoasă de vacanță pentru copii.

iunie, 2020

Am reînceput

După 3 luni de pauză în care a așteptat trecerea vârfului pandemiei, luni 15 iunie, Centrul Educațional din Oituz a revenit la viață. Deocamdată mai timid, cu 20 de copii în comparație cu vara trecută când aveam 50 de copii la Școala de vară.

Ne-am pregătit cu tot ce ne-au recomandat autoritățile, am făcut înscrierile și am pornit cu speranță și mare bucurie. Școala de vară se va desfășura până în 28 august, urmând să ne pregătim pentru începerea noului an școlar din septembrie.

Sunt multe situații și proceduri cu care nu suntem obișnuiți (distanțele dintre copii, purtarea măștii de protecție, filtru epidemiologic, etc), dar ne adaptăm în fiecare zi.



Lumea lui Verdeață

O emisiune cu copii pentru copii - vocea copiilor rămâne prioritară pentru noi; de aceea am dorit să oferim posibilitatea de exprimare a copiilor prin intermediul acestui tip de emisiune. În fiecare sâmbătă, de la ora 10.00, vom avea întâlniri cu copiii din Oituz. Violeta va coordona discuția cu piticii, iarRoxana va coordona discuțiile cu copiii mai mari(de la clasa I pana în clasa aIV - a). Violeta și Roxana vor vorbi câte în lună și în stele cu acești copii, vor învăța lucruri educative și se vor distra de minune. Sperăm ca aceste idei să funcționeze și să fie o formă alternativă de apropiere cu copiii și cu comunitatea din Oituz și, de ce nu, atunci când situația societății va reveni la normal să reprezinte o completare a muncii noastre în cadrul Centrului Educațional. Vom fi prezenți pe pagina de facebook Kolping Oituz Podcasts, Centrul Educational Kolping, Spotify, Youtube, Apple Podcasts, Google Podcasts. Pentru cei care doresc să susțină funcționarea acestor idei pot face donații prin intermediul aplicatiei PATREON sau direct în contul Organizației Kolping România.

mai, 2020

Kolping Oituz PODCAST

După succesul avut cu Povestea de seară prin care Centrul Educațional Kolping oferă copiilor în această perioadă dificilă cu ajutorul paginii de facebook câte o poveste în fiecare seară înainte de culcare, echipa de la Oituz mai propune alte două idei aplicabile acum, în timp de pandemie.

Împreună cu un fost voluntar Kolping din comuna Ștefan cel Mare, Robert Bulimej, am creat un canal de comunicare de tip PODCAST prin care dăm posibilitatea de exprimare comunității din Oituz și nu numai cu ajutorul a trei categorii de mici emisiuni video și audio: Povestea de seară, Interviuri La o Cafea, Lumea lui Verdeață.

Interviuri la o cafea

În fiecare joi de la ora 17.00( începând din 28 Mai) vom difuza o înregistrare a unui interviu cu o persoană din Oituz. Oameni simpli cu poveștile lor de viață, elevi, studenți, antreprenori, foști profesori sau educatori. Dorim să cunoaștem mai bine persoanele intervievate, să le cunoaștem poveștile de viață, visele din copilărie, dar și speranțele pentru viitor. Am filmat deja două interviuri. Primul este cu Delia Sterpu care studiază medicina la Târgu Mureș, iar al doilea interviu este cu Delia Blaj care a studiat la o universitate din Anglia.



ianuarie, 2020

AM ÎNCEPUT CURSUL DE CHITARĂ

"Muzica poate face dintr-un suflet răvășit o catedrală." - Vasile GHICA

Ne bucurăm și suntem fericiți că am reușit să plecăm la drum cu cursul de chitară pentru copiii noștri. A avut loc prima întâlnire și îi mulțumim domnișoarei Rita, elevă la Liceul "Fericitul Ieremia" din Onești pentru că a acceptat să coordoneze acest curs.

În fiecare luni și miercuri, Rita va fi prezentă la Oituz pentru acest curs. Ne dorim să fie o dragoste la prima vedere între copiii noștri și muzica de chitară. Trebuie să mulțumim în mod deosebit familiei Rita și Jurg Mueller din Weinfelden, Elveția, pentru sprijinul de a achiziționa instrumentele muzicale necesare învățării copiilor.


TABERE ȘCOLARE

Centrul Educațional Kolping invită toți copiii, cu clasa, clubul școlar sau asociația din care fac parte să vină la Oituz pentru o tabără de weekend sau din săptămâna altfel sau de vacanță.

Noi punem la dispoziție locația noastră cu cele mai bune facilități special concepute pentru astfel de acțiuni:

  • cazare în condiții civilizate și moderne
  • masă sănătoasă și gustoasă
  • săli pentru activități dotate cu toate facilitățile: proiector, sunet, internet, materiale de lucru, print, etc.
  • loc de joacă
  • atelier manufactură în lemn
  • tradiția olăritului din Oituz
  • drumeții forestiere: mici, medii, lungi
  • poteca educațională prin pădure
  • sera de legume concepută special pentru acțiuni educative
  • vizite la obiective turistice: Monumentul eroilor, muzeul istoric, biserici, întâlniri cu profesori de istorie
  • vizită la paradisul florilor
  • sport
  • petrecere în pijamale, carnaval, drumul fantomelor
  • jocuri și concursuri împreună cu voluntarii noștri

O experiență de neuitat pentru într-o locație de vis pentru toți copiii.

Vă așteptăm să rezervați perioada dorită!


TABERE ȘCOLARE

Centrul Educațional Kolping invită toți copiii, cu clasa, clubul școlar sau asociația din care fac parte să vină la Oituz pentru o tabără de weekend sau din săptămâna altfel sau de vacanță.

Noi punem la dispoziție locația noastră cu cele mai bune facilități special concepute pentru astfel de acțiuni:

  • cazare în condiții civilizate și moderne
  • masă sănătoasă și gustoasă
  • săli pentru activități dotate cu toate facilitățile: proiector, sunet, internet, materiale de lucru, print, etc.
  • loc de joacă
  • atelier manufactură în lemn
  • tradiția olăritului din Oituz
  • drumeții forestiere: mici, medii, lungi
  • poteca educațională prin pădure
  • sera de legume concepută special pentru acțiuni educative
  • vizite la obiective turistice: Monumentul eroilor, muzeul istoric, biserici, întâlniri cu profesori de istorie
  • vizită la paradisul florilor
  • sport
  • petrecere în pijamale, carnaval, drumul fantomelor
  • jocuri și concursuri împreună cu voluntarii noștri

O experiență de neuitat pentru într-o locație de vis pentru toți copiii.

Vă așteptăm să rezervați perioada dorită!